Biserica din Dobriceni

Închinat Sfintei Parascheva, sfântul locaş a fost ctitorit în anul 1764 de arhimandritul Atanasie Dobriceanu, eclesiarhul Mănăstirii Horez, şi de logofătul Matei Dobriceanu, pe timpul domniei lui Constantin Racoviţă. Numele localităţii Dobriceni este pomenit înainte de venirea pe tron a lui Mihai Viteazul, într-un hrisov din 21 mai 1591. Aici ni se spune că Dumitru din Sălcuţa, feciorul jupânesei Visa, a vândut o moşie către sfânta Mănăstire Călui, suma încasată fiind de 3.000 de aspri. Între martorii care iscălesc acest act este şi Radu Ban al doilea din Dobriceni. De asemenea, în tabela cârmitorilor Olteniei găsim faptul că, între anii 1616-1618, jupânul Radu Ban era ajutat de Stan din Dobriceni. Un alt hrisov, deosebit de important pentru atestarea istorică a localităţii, datat în 10 martie 1661, o menţionează pe jupâneasa Iudita, fiica lui Mihai Comis, nepoată a stolnicului Dumitru din Filiaşi, care „dă de pomană sfintei Mănăstiri Călui, a treia parte din satul Risipiţi, unde printre martori se află şi Iancu – paharnic at Dobriceni”. Toate aceste documente au menirea de a consolida poziţia istorică a localităţii Dobriceni, aducând totodată mărturii importante despre viaţa şi nevoile duhovniceşti ale credincioşilor. Este evidentă aşadar legătura boierilor din Dobriceni cu sfânta Mănăstire Călui, ctitorie a domnitorului Mihai Viteazul. În anii 1718-1739, pe când Oltenia era sub stăpânirea Austriei, autorităţile nemţeşti au alcătuit mai multe hărţi şi dări de seamă amănunţite asupra situaţiei provinciei oltene din vremea aceea. În harta căpitanului german Frederich Schwantz din anii 1720-1722, satele Dobriceni şi Preoteşti sunt însemnate ca făcând parte din judeţul Vâlcea, în rândul localităţilor părăsite. Biserica parohială a existat până în anul 1919, când a fost distrusă din temelie de apele râului Olteţ. Astăzi se mai pot zări decât ruinele sale. Sfântul locaş fusese construit pe malul drept al Olteţului, la vărsarea pârâului Corboaia în acesta.